Cu cat este brand-ul tau mai cunoscut, cu atat vei obtine mai mult trafic din motoarele de cautare

Nu cred ca mai are rost sa mentionez de ce este un ‘brand’ atat de important. Toti reactionam (intr-un anumit fel) cand auzim Coca-Cola, Facebook sau Nike. La fel de probabil, termeni precum Varsa sau Kikome nu ne spun absolut nimic. Cum se construieste un brand si ce este necesar pentru asta vom vedea in timp, insa in acest articol vreau sa reliefez un aspect interesant: relatia dintre brand si motoarele de cautare.

Un studiu recent a indicat ca in topul cautarilor efectuate pe Internet se gasesc branduri precum PayPal, youtube, myspace, McDonalds etc. Ce inseamna asta? Pai utilizatorii acceseaza Google.com sau Yahoo.com si scriu in caseta de cautare termenii respectivi. Si totusi, nu e putin paradoxal? In afara unui sensibil procent in necunostinta de cauza, as putea spune ca e cel putin ciudat. De ce oare acest ‘pas intermediar’ daca ai putea sa scrii direct in caseta de adresa brand-ul dorit, dai un [Ctrl + Enter] si ajungi direct pe pagina producatorului care te intereseaza? Ce ne indica acest fapt? Chiar daca esti cel mai cunoscut de pe Pamant, oamenii tot te cauta. Apeleaza la un intermediar in loc sa mearga direct la tine. Si totodata, ne mai indica un lucru important: daca vrei sa obtii mai mult trafic din motoarele de cautare, brand-ul tau trebuie sa aiba o rezonanta aparte. Cum iti creezi insa un astfel de brand, ramane sa vedem intr-o serie de articole viitoare.